Casa Palaga
Casa Palaga se află pe întinsul nostru teren, asemănător unui parc, în mijlocul unui mic crâng. Casa veche de două sute de ani a fost restaurată din temelii de către noi în 2007, şi totodată a fost adaptată la cerinţele actuale. Elementele vechi, bine păstrate, cum ar fi tavanele şi uşile, împreună cu mobilierul original stau mărturie măiestriei meșteșugărești vechi, regionale. In Maramureş există doar câteva case de această dimensiune. Având 180 de metri pătraţi, Casa Palaga oferă loc pentru patru persoane în camere spaţioase.
Casa este mobilată intr-un mod elegant și plin de rafinament. Mobilierul original a fost combinat cu antichităţi din Franţa şi Germania. Piese de artă românească şi trofee vânătoreşti completând plăcut atmosfera.
Terenul întins din jurul casei oferă un spaţiu amplu și transmite o stare de liniște binefăcătoare. Cei care caută linişte, relaxare şi inspiraţie le găsesc pe toate chiar aici. Natura înconjurătoare, deosebit de frumoasă și atmosfera de basm din interiorul casei, creează un spaţiu de relaxare şi recreere deplină.
La parter veţi se află două camere de zi spațioase, bucătăria, tinda şi toaleta pentru oaspeţi. Bucătăria este foarte bine dotată, de la maşina de spălat vase până la paleta, bine asortată de condimente de cea mai bună calitate.
La etaj se află două dormitoare, o cameră de baie spațioasă şi o bibliotecă.
În casă se găsesc ghiduri de călătorie, hărţi turistice şi o colecţie mare de jocuri, precum şi cărţi alese cu dragoste pentru copiii dumneavoastră. Bineînţeles că aveţi şi acces la Internet prin W-LAN.









Prețuri
Sezon de vârf
6 iunie 2021 – 25 sep. 20215 iunie 2022 – 24 sep. 2022
Ședere minimă de 6 nopți: 930 €
Orice noapte suplimentară: 155 €
Săptămâna: 1.040 €
Sezon principal
28 mar. 2021 – 5 iunie 202126 sep. 2021 – 23 oct. 2021
12 dec. 2021 – 8 ian. 2022*
27 mar. 2022 – 4 iunie 2022
25 sep. 2022 – 15 oct. 2022
17 dec. 2022 – 7 ian. 2023*
Ședere minimă de 3 nopți: 345 € Orice noapte suplimentară: 115 € Săptămâna: 770 €
* Ședere minimă de 6 nopți: 690 €
În extra sezon
24 oct. 2021 – 11 dec. 20219 ian. 2022 – 26 mar. 2022
16 oct. 2022 – 16 dec. 2022
8 ian. 2023 – 25 mar. 2023
Ședere minimă de 3 nopți: 285 € Orice noapte suplimentară: 95 € Săptămâna: 610 €
Calendar rezervări
mail@sesuri.com