Lemnul

Maramureșul şi lemnul au o istorie veche împreună. Lemnul a influențat şi modelat oamenii de aici şi viața lor. Arhitectura maramureşeană este o dovadă unică a acestei artei meșteșugărești. Ne folosim de aceste aptitudini adânc înrădăcinate pentru a crea noi perspective.

Încă de la prima noastră vizită în Maramureş, am fost impresionaţi şi fascinaţi de măiestria şi talentul oamenilor de aici în prelucrarea lemnului. Am preluat acest meşteşug, l-am dezvoltat şi l-am făcut parte integrală a domeniului nostru. A fost în avantajul nostru, faptul că Lilli Steier, ca designer de interior cu experienţă şi specialistă în construcţii din lemn, i-a dirijat și instruit pe angajaţii noștri. Mulţumită domnului Vasile Trifoi, angajaţii noştri de pe Sesuri stăpânesc acum arta dulgheriei și tâmplăriei la perfecțiune. Astfel am putut restaura și extinde toate casele sub îndrumarea acestuia. Scările şi podelele, uşile şi ferestrele, chiar şi bucătăriile și mobilele încorporate au fost create în atelierele noastre. Între timp, am devenit cunoscuţi prin lucrările noastre de calitate, iar acum producem mobilă la cererea clienţilor noştri, chiar şi pentru străinătate.

Proiectul nostru actual: Casa Cătuna

Sunt plantaţi deja o sută de pomi fructiferi, casa este în construcţie şi o vedem deja înaintea ochilor.
Vă puteți bucura deja!
Ridicarea șurii la Casa Cătuna
Soclul din pietre naturale este zidit cu grijă
Ioan Roib la munca grea de construcție
Popii pridvorului revin bucată cu bucată la locul lor
Prima dată acoperișul este protejat cu folie
Lucarnele tradiționale sunt montate cu migală
Casa Cătuna înainte de montarea șindrilei de lemn

Casa Cătuna va fi albastră – cu tencuială de lut, aşa cum erau majoritatea caselor in trecut. Casa spaţioasă va avea două dormitoare, o bibliotecă, un spaţiu de zi deschis şi o bucătărie deschisă. Casa va fi ridicată pe un teren mare, separat, în mijlocul unei livezi. Casa va avea şi o șură frumoasă, care va oferi un spaţiu suplimentar de luat masa în afara casei.

Am început construcţia casei în 2015 şi sperăm ca primii noştri oaspeţi să poată fi găzduiți aici în primăvara anului 2017. Și pentru Casa Cătuna toate lucrările vor fi executate de angajații noștri și de specialiști din Botiza. În timpul iernii aspre carpatine ne vom petrece timpul realizând podele, ușile și ferestrele în atelierele noastre calde, departe de zăpadă.

Construcţia caselor

Restaurarea minunatelor case de lemn din Maramureş şi adaptarea acestora la cerințele actuale a devenit o pasiune pentru noi toţi, aici pe Șesuri.
Casa Mariș, prima noastră casă
Casa Palaga
Casa Meceanu
Casa Cosma
Ridicarea șarpantei la Casa Cosma
Casa Cosma cu șopru

În prezent avem o experienţă de peste zece ani în restaurarea şi extinderea caselor vechi maramureşene din lemn. Bineînţeles că de-a lungul timpului am făcut şi greşeli, dar am învăţat din ele şi am progresat. Azi avem aptitudinile de a aborda această problemă complexă – îmbinarea tehnicilor vechi, tradiţionale de construcţii din lemn cu materiale şi tehnici noi. Priceperea noastră i-a convins şi pe alţii, care ne împărtăşesc pasiunea, şi in prezent, lucrăm şi la cererea acestora.

Finisaje interioare

„Noul este ascuns in vechi, iar vechiul se dezvăluie în nou”
Magazia de sub scări în casa Cosma
Scări din stejar carpatin în Casa Cosma
Ușă din stejar carpatin masiv în Casa Meceanu
Fereastră tradițională în Șura de la Casa Mariș
Scări cu parapet rustic, Casa Meceanu
Scara confecționată manual cu balustradă forjată în Șura de la Casa Mariș
Lambriuri din stejar carpatin roșu, Casa Meceanu
Plăci vechi din stejar carpatin la lavoar, Casa Meceanu
Lavoar rustic, Casa Cosma

Eforturile noastre de a realiza interioarele caselor tradiţionale sunt exprimate atât de frumos în acest citat al Sf. Augustin.

De la planificarea schiței casei până la designul celor mai mici detalii, tradiţia şi modernitatea se îmbină pentru a găsi cea mai bună soluţie. În acest fel, aproape firesc, iau ființă spații de locuit și de relaxare. Personalul nostru lucrează cu o mare atenţie pentru detaliu şi calitate. Este frumos să vezi cum ”sufletul” se întruchipează în munca lor, muncă în care sufletul îşi găseşte expresia.

Lucrăm exclusiv cu lemn autohton, cu pietre naturale din văile din preajmă şi cu materiale ecologice și moderne de construcţie. Folosindu-ne de acestea creăm podele, scări, ferestre, uşi şi multe altele, care insuflă viaţă nouă vechilor case.

Mobila

Mobila de înaltă calitate, din atelierele noastre completează designul caselor noastre printr-o combinaţie vie între vechi şi nou.
Perete cu rafturi din stejar carpatin, Casa Mariș
Rafturi cu dulapuri încorporate în Șura de la Casa Mariș
Rafturi sub șarpanta acoperișului, Casa Palaga
Măsuță de cafea din lemn vechi de stejar cu cadru de oțel, confecționat manual, Casa Meceanu
Altă măsuță cu placă de stejar și cadru de oțel, Casa Palaga
Bucătărie din stejar carpatin masiv, băițuită verde și uleiată, Casa Meceanu
Bucătărie din stejar carpatin masiv, uleiată, Casa Cosma
Sertare și elemente culisante ale bucătăriei integrate în Casa Cosma
Bucătărie integrată, băițuită verde-gri și lăcuită, Casa Mariș
Bucătărie integrată din stejar carpatin masiv, Casa Palaga
Mobilă de baie, alb uleiată, Casa Palaga
Lavoar, alb uleiat, Casa Palaga
Șopru din lemn de molid, acoperit tradițional cu șindrilă de lemn, Casa Cosma
Mobilă în șopru, Casa Cosma
Mobilă de gradină rustică din stejar carpatin masiv, Casa Meceanu

Toată mobila, care iese din atelierele noastre este produsă individual, la comandă, după schițe proprii. Folosim exclusiv lemn autohton, din pădurile din jurul Botizei, cum ar fi stejar, cireş, nuc şi frasin. Suprafeţele sunt tratate cu grijă cu produse ecologice de înaltă calitate. Astfel creăm noi obiecte de interior şi exterior cu adevărat speciale cum ar fi bucătării, dulapuri integrate, rafturi, mese şi lavoare, mobilă de gradină şi foișoare din lemn.

Elemente decorative

Una din cele mai mari pasiuni ale meșteșugarilor în lemn din Maramureş este arta sculptatului. Se pare, că mulți dintre ei, s-au născut cu acest har.
Inscripțiile sunt atent reliefate în lemn
Motive tradiționale sculptate
Informații prezentate în mod tradițional
Poarta mare de la intrarea în localitate cu vechi simboluri sculptate
Balustrada pridvorului restaurată
Balustradă confecționată manual
Logo sculptat
Breloc sculptat

Ori de câte ori este posibil, ne folosim de acest meșteșug artistic pentru a conferi lucrurilor o identitate inconfundabilă. Personalul nostru se regăseşte în munca lor care îi umple de mândrie.

Alte ateliere de lucru